Articole Blog | Alaska Energies Romania

Prosumatorii ar putea vinde in sfarsit energie in retea. Ce inseamna pentru piata si la ce ne putem astepta in viitor?

Prosumator - Prosumatorii ar putea vinde in sfarsit energie in retea. Ce inseamna pentru piata - Alaska Energies Romania - Panouri Fotovoltaice

Ce înseamnă prosumator și cum poți livra energie în rețea într-un articol scris de Botezatu & Asociatii | The Counsel pentru hotnews.ro

Știai că nu doar furnizorul tău de electricitate îți poate vinde energie, ci că și tu poți să-i vinzi lui? Și că asta nu vă pune pe poziții opuse, ci dimpotrivă, complementare? Fie că ești proprietarul unui apartament sau al unei case, sau că locuiești cu chirie, indiferent de zona în care locuiești, merită acum să te gândești să devii prosumator. De ce nu? Află cum poți beneficia de programele de finanțare. Care sunt beneficiile pe care le poți aduce comunității în care locuiești? Ai putea, de exemplu, în viitor alimenta cu lumină „curată” școala în care învață copilul tău.

În urma ultimelor modificări din lege de la sfârșitul anului 2018, consumatorii casnici care dețin instalații de producere a energiei electrice din surse regenerabile, au posibilitatea să vândă energia pe care o produc acasă, în exces față de propriul consum, devenind astfel prosumatori.

Casa Verde – Panouri fotovoltaice 2019

De asemenea, Administrația Fondului de Mediu (AFM) pune la bătaie pentru fiecare prosumator finanțări de până la 20.000 de lei, reprezentând 90% din totalul investiției (se estimează că vor beneficia de finanțare aproximativ 30.000 de proiecte), prin programul Casa Verde – Panouri Fotovoltaice. Mai multe detalii despre program, aici.

După trei prelungiri succesive, AFM a finalizat, la data de 5 aprilie 2019 procesul pentru înscrierea instalatorilor de sisteme fotovoltaice. Începând cu 12 martie 2019, sunt aplicabile și câteva modificări în ceea ce privește condițiile pentru validarea instalatorilor.

Ultimele informații cu privire la data publicării listei cu instalatorii aprobați sugerează că aceasta va fi publicată în “mai – iunie” conform celor transmise de Cornel Brezuică – președintele AFM. Vezi detaliile discuției aici.

La data de 4 aprilie 2019 AFM a lansat pentru prima dată programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru locuințe izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Ghidul de finanțare aici.

Mai mult, conform unui proiect de modificare a legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, prosumatorii ar putea scăpa de obligația de a obține autorizația de construire pentru montarea de panouri fotovoltaice. Însă, propunerea legislativă de modificare a Legii 50/1991 este încă în dezbatere, aflându-se pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Aceasta a fiind retrimisă către comisii pentru raport suplimentar, cu termen până la data de 14 mai 2019.

Ce s-a întâmplat mai exact? Ce este, de fapt un prosumator și cine poate fi prosumator? 

Vezi răspunsurile detalitate în articolul complet, publicat de hotnews.ro, aici.

Cum poți deveni prosumator?

Prosumatorii care dețin unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu puterea instalată de cel mult 27 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă și livrată în rețeaua electrică către furnizorii de energie electrică cu care aceștia au încheiate contracte.

Pentru a deveni prosumator, trebuie să te adresezi distribuitorului tău de energie electrică. Cu ajutorul lui poți demara procesul de racordare a instalației la rețeaua de electricitate. Deasemenea emiterea certificatului de racordare, împreună cu o serie de documente se face tot cu distribuitorul tău de energie electrică. Trebuie să trimiți operatorului tău de distribuție:

– Informații despre echipamentele de măsurare a energiei electrice,

– Pentru persoane fizice, dacă aleg finanțarea AFM, o declarație pe proprie răspundere. Din declarație trebuie să rezulte că acesta accesează programul privind instalarea sistemelor fotovoltaice pentru producerea de energie electrică în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională derulat prin Administrația Fondului pentru Mediu. Pentru persoane juridice, un certificat constatator RECOM care să ateste că nu are ca activitate principală producerea de energie electrică.

Descarcă lista documentelor necesare.

Cu cine se încheie contractul de vânzare a energiei? 

În final, în baza certificatului de racordare, prosumatorii solicită furnizorilor de energie electrică cu care au încheiat contractul de furnizare a energiei electrice, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă în instalațiile prosumatorului. Contractul se încheie cu respectarea contractului- cadru aprobat de ANRE.

Furnizorul de energie electrică al prosumatorului este obligat să achiziționeze energia electrică. Distribuitorul de energie electrică este obligat să facă posibilă racordarea prosumatorului în 30 zile de la data cererii acestuia.

Întreaga procedură ar trebui să dureze, prin urmare 30 de zile la distribuitor și 10 zile la furnizor, dar în practică pot exista întârzieri.

Ce finanțează AFM, cine este eligibil, care sunt documentele necesare?

Toate răspunsurile referitoare la programul derulat de AFM: “Casa Verde – Panouri fotovoltaice” le puteți accesa aici.

La ce ne putem aștepta în viitor, conformul articolului semnat de Botezatu & Asociatii | The Counsel?

În România există un interes crescând pentru tehnologiile care produc energie din surse regenerabile, dovadă fiind numărul mare de cereri înregistrate, numeroasele asociații și grupuri pe rețele de socializare, dar și suma importantă pe care autoritățile o pun la dispoziție sub forma programelor de finanțare.

Având în vedere avantajele economice ale prosumerismului (legate în principal de utilizarea mai bună a resurselor energetice locale și activarea comunităților locale) ar trebui, într-un viitor apropiat, să se ajungă la posibilitatea de a genera acest tip de energie fără a mai necesita mecanisme de sprijin suplimentare.

Vezi opinia completă publicată de Botezatu & Asociatii pentru hotnews.ro, aici.

➡️ Pentru mai multe informații despre programul Casa Verde – Panouri Fotovoltaice 2019, urmăriți noutăție publicate aici sau pe facebook. ⬅️


Esti beneficiar final si vrei să te bucuri de cel mai bun pret pentru sistemul tau fotovoltaic?

Descarcă oferta, prezintă-i detaliile instalatorului tău validat de AFM și pune-l în legătură cu noi.

Esti instalator?

Contactează-ne pentru a deveni partener PRO și ai parte de discount-uri și prețuri preferențiale. Astfel clienții tăi vor obține cel mai bun preț.

Ai întrebări despre sistemul fotovoltaic care ți se potrivește, despre programul derulat de Administrația Fondului pentru Mediu sau ai nevoie de informații suplimentare?
Accesează secțiunea de întrebări frecvente, vizitează pagina dedicată programului “Casa Verde – Panouri fotovoltaiceaici sau ne poți contacta direct.

Banner 3 - Casa Verde fotovoltaice - Casa Verde Fotovoltaice 2019 - Alaska Energies Romania - Sisteme Fotovoltaice

Articole Similare